between the lines

http://www.youtube.com/watch?v=N5ss4awsKv4

mi-a zis mama

http://www.youtube.com/watch?v=xZbKHDPPrrc

Si era dimineata zilei de 13 mai si am primit o cerere de prietenie pe facebook...

Imi plac povestile, imi plac povestasii; uneori imi place sa impletesc fire de poveste si asa s-a nascut povestea Palarierului, a soarecelui bicolor si a orasului Lasamasatrec.

Palarierul era vestit in satului lui. Mostenise talentul de la o matusa din partea tatalui, asa ii placea sa zica. De fapt, nimeni nu stia de unde invatase Palarierul aceasta vrajitorie cu pene, puf, piele de te miri ce, stofa, paie, panza de paianjen. Panza de paianjen? Ei bine, da! Orice lucru i se supunea si se transforma pe loc intr-o nastrusnicie de palarie, de i se dusese faima Palarierului in tot tinutul. Pana si primarul orasului Lasamasatrec auzise de Palarier si tare mult isi dorea sa-l faca cetatean de onoare al orasului sau…

Astazi, la fel ca povestitorul Rasid sau Sahul de Bla (pentru rivalii sai invidiosi) care a ramas fara povesti dupa ce sotia lui, Soraya, a fugit in lume cu domnul Sengupta, nu pot spune mai mult decat un "ark", si ma intreb :cat de mare e un ou mic?

Eu, el si inteleptele sau uimitele noastre ceasuri

Nu m-a obsedat timpul si nici emisarii lui, niciodata.
Jonglez cu timpul.
Se dilata sau se contracta dupa bunul meu plac, de aceea situatiile putin confortabile sunt usor de dus; stiu ca trec, nu vor dura decat cateva ore si ce e o astfel de ora? E “a fost”… Pentru ca eu cred intr-un donquijotism al perceperii clipei si cand vad carciuma, castel, cred intr-un “este” vesnic.
*
Cu el ma las inconjurata de ceasuri, ceasuri care ingheata timpul, ceasuri care au uitat sa-i spuna clipei pe nume si atunci au amutit uimite de neputina lor sau poate...sunt doar ceasuri ce l-au inteles pe “este”, au inteles ca “este” e si “va fi”.